Avantaje

Importanţa soluţionării conflictelor prin arbitraj poate fi dedusă îndeosebi din multiplele avantaje pe care această instituţie, deşi privată, le prezintă faţă de justiţia statală.

  1. Flexibilitatea arbitrajului. Arbitrajul oferă o procedură de soluţionare a conflictelor simplificată cu un anumit caracter de apreciere a regulilor de procedură arbitrală de urmat. Trăsătura dominantă a procedurii de arbitraj o reprezintă libertatea contractuală a părţilor, ele fiind libere să aleagă sau nu această cale facultativă de soluţionare a litigiilor.

Părţile pot alege, prin acordul lor de voinţă, arbitrii care urmează să soluţioneze litigiul dintre ele. Există aşadar posibilitatea alegerii, în calitate de arbitri în litigii civile, a unor specialişti în domeniul dedus judecăţii, sporind garanţia părţilor privind procedura arbitrajului.

În cadrul justiţiei statale nu există această posibilitate, dosarele fiind repartizate aleatoriu. La majoritatea instituţiilor permanente de arbitraj este prevăzut în regulile de procedură că neîndeplinirea condiţiilor de calificare poate constitui o cauză de recuzare a arbitrilor.

Arbitrajul oferă o judecată privată eficientă, prin arbitri cu o bogată experienţă profesională şi o competenţă recunoscută în domeniul de activitate, ceea ce-i conferă instituţiei arbitrajului o deosebită popularitate în statele cu o economie de piaţă dezvoltată.

  1. Operativitatea. Orice litigiu civil, dacă părţile nu convin altfel, se soluţionează de tribunalul arbitral în termen de cel mult 6 luni de la constituirea acestuia.

Arbitrajul prezintă avantajul de a nu se supune unui formalism excesiv, care, în cele mai multe cazuri, sufocă desfăşurarea în condiţii de celeritate şi eficienţă a unui litigiu de către justiţia statală. În aceste condiţii, sub rezerva respectării dispoziţiilor imperative ale legii, a ordinii publice și a bunelor moravuri, părţile pot stabili, prin compromis sau printr-un act separat, regulile de procedură pe care tribunalul arbitral să le urmeze în soluţionarea litigiului. În lipsa unor asemenea norme, tribunalul arbitral va stabili procedura conform regulamentului şi regulilor proprii de arbitraj stabilite pentru instituţia de arbitraj permanent care l-a organizat.

  1. Confidenţialitatea arbitrajului. Procedura arbitrajului asigură confidenţialitatea pe tot parcursul desfăşurării ei, realizându-se în cadru închis şi permite păstrarea secretului de la înregistrarea cererii de arbitrare, desfăşurarea procedurii şi până la pronunţarea hotărârii arbitrale care nu are caracter public.

Natura privată a arbitrajului explică de ce activitatea arbitrală nu este supusă principiului publicităţii.

Prin aceasta se păstrează secretul cu privire la litigiul în cauză şi se evită publicitatea, aspect deloc neglijabil în litigiile civile sau între profesionişti. De asemenea, nici hotărârea arbitrală nu este pronunţată în şedinţă publică, ea fiind comunicată doar părţilor implicate. În acest fel, reputaţia părţilor participante la procedura arbitrală rămâne neafectată, indiferent de soluţia finala pronunţată de tribunalul arbitral.

Pentru a asigura un climat de confidenţialitate pe tot parcursul procedurii arbitrale, la aceasta vor participa doar părţile implicate şi reprezentanţii acestora pe bază de împuternicire avocaţială sau procură specială.

  1. Hotărârea arbitrală este definitivă şi obligatorie pentru părţi.

Hotărârea arbitrală este definitivă şi obligatorie, putând fi desfiinţată numai pe calea acţiunii în anulare, dar nu pentru motive care vizează fondul cauzei, ci doar pentru excepţiile procedurale prevăzute în art. 608 din Codul de procedură civilă.

Hotărârea arbitrală constituie titlu executoriu şi se execută silit întocmai ca şi o hotărâre judecătorească conform art. 615 din Codul de procedură civilă.

  1. Costurile arbitrajului. Un alt avantaj deloc de neglijat este acela al taxelor reduse în raport cu taxele judiciare de timbru. Taxele arbitrale diferă în funcție de valoarea obiectului cererii de arbitrare, dar şi în funcţie de caracterul intern sau internaţional al litigiului. Valoarea taxelor este influenţată şi de numărul de arbitri desemnaţi de părţi, arbitrajul cu un singur arbitru fiind cel mai avantajos din acest punct de vedere.

Pornind de la faptul că părţile convin să soluţioneze pe calea arbitrajului litigiile dintre ele, în dinamica relaţiilor sociale, poate fi susținută ideea parteneriatului de natură a permite menţinerea şi continuarea raporturilor contractuale între persoanele implicate.

Ideea de parteneriat în cadrul arbitrajului este susţinută, între altele, şi de posibilitatea ca toate cheltuielile de arbitraj să se facă potrivit înţelegerii părţilor. Numai în lipsa unei înţelegeri se aplică regulile pentru soluţionarea litigiilor de către instanţa de judecată şi anume suportarea cheltuielilor arbitrale de către partea care a pierdut litigiul.

Taxele arbitrale, în cazul în care litigiul este judecat de către un arbitru unic, se reduc cu până la 50% faţă de cele care se achită la instanţa de judecată pentru acelaşi proces.

Putem concluziona că arbitrajul prezintă comparativ cu justiţia statală o serie de avantaje: judecată rapidă, mai puţin formală, mai suplă şi mai ieftină, cu aceeaşi finalitate – hotărârea arbitrală, care constituie titlu excutoriu. În aceste condiţii putem spune că arbitrajul are propria identitate, făcând din justiţia arbitrală altceva decât justiţia statală.

Arbitrajul nu reprezintă un concurent al justiţiei statale, după cum nici nu urmăreşte să limiteze domeniul acesteia. Raporturile dintre justiţia statală şi cea arbitrală sunt raporturi de completare, de întregire a modalităţilor de soluţionare a conflictelor.